Candidat Deputat Ion Diniță – Colegiul 7 (ASTRA) Brașov

Ioan Diniță este convins că, după 10 decembrie, vom putea începe să reconstruim o Românie puternică. Pentru aceasta, împreună cu colegii săi din USL au pregătit mai multe proiecte legate de comunitatea în care candidează. „E păcat ca unii care nu au dovedit nimic până acum să mai ocupe un scaun în Parlament. Pot să doarmă și acasă, ba, chiar, mult mai comod. Mai bine să-i lase pe cei care au ceva de făcut pentru țara aceasta”, spune Diniță. Pentru candidatul din Colegiul 7, o Românie puternică nu poate fi construită decât cu o generație nouă de politicieni.

Obiective majore, NU promisiuni mărunte

Brașovenii nu trebuie să se lase amăgiți de promisiuni mărunte, de genul asfaltării unor străzi sau reabilitarea termică a blocurilor, pentru că nu aceasta este menirea unui parlamentar, deputat sau senator. Un parlamentar trebuie să voteze și să participe la realizarea de legi și să facă lobby pentru finanțarea obiectivelor majore pentru comunitatea care l-a ales“, a declarat candidatul USL pentru postul de deputat în colegiul Astra, Ion Diniță.

Autostrada, o prioritate

În partea Partidul Conservator, alături de Aristotel Căncescu, președintele PNL Brașov și de Constantin Niță, președintele PSD Brașov, au promovat în programul de guvernare de la nivel național al USL, „România puternică“, finalizarea Autostrăzii Transilvania, cu prioritate segmentul Bucureşti – Ploieşti – Braşov. De asemenea, printre investiţiile strategice regionale, figurează un centru universitar, un centru sportiv polivalent de nivel internaţional, punerea la punct al unui sistem de intervenție în caz de urgenţă, cu pompieri, ambulanţă şi poliţie.

Sprijinirea agriculturii

Î̂ncă din iulie, conservatorii se luptă pentru mai multe proiecte ce au în vedere sprijinirea agricultorilor, afectaţi de secetă. Una dintre urgențe este repunerea pe picioare a sistemului naţional de irigaţii. Diniţă a precizat că se doreşte ca în următoarea perioadă agricultorii să beneficieze de creşteri ale subvenţiilor. “Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, președintele PC, s-a implicat personal în negocierea cu Ministerul Mediului pentru a fi plătită doar apa consumată efectiv în sistemul de irigaţii şi nu cea care se pierde prin sistemul de transport, şi în acelaşi timp să scadă consumul de energie cu peste 20% pentru stațiile de pompare“, explică Diniță.

Oameni noi care au realizat ceva în viață

Candidatul din Colegiul 7 consideră că este de datoria noastră să avem grijă de viitoarea generație. „Așa cum și în politică avem nevoie să scoatem tot ce n-a fost bun până acum, să încercăm să aducem oameni noi, care n-au făcut politică până acum sau care au realizat ceva în viață și nicidecum să-i mai acceptăm pe cei care au stat câteva mandate și n-au facut nimic și-acum cer din nou votul”, spune președintele PC Brașov. „Să încercăm să aducem demnitatea fiecărui om, începând cu cei de vârsta a treia, pensionarii, cei care sunt în activitate, șomerii, inclusiv copii, care sunt viitorul nostru, societatea de mâine, care trebuie să ne plăteasca inclusiv nouă pensiile. Și trebuie să avem grijă de ei astăzi, ca ei mâine să aibă grijă de noi, să ne întoarcă acest «serviciu» făcut”, mai spune Diniță.

Scăderea taxelor

Ion Diniță a ținut să le dea asigurări braşovenilor că nu vor plati taxe şi impozite mai mari, din anul viitor, chiar dacă în ultima vreme s-a vehiculat acest lucru. „Ideea majorării impozitelor a fost doar o tactică de manipulare şi de dezinformare cu privire la ceea ce vor să facă guvernanții din USL. Se va incerca chiar o scădere a acestor taxe pentru cei cu venituri mici”, a explicat Diniță. Acesta a mai precizat că Uniunea Social Liberala îşi va revizui programul de guvernare în funcție de actualele condiții economice, însă acesta va fi în continuare concentrat pe crearea de noi locuri de munca, sprijinirea agriculturii, dar mai ales atragerea de fonduri europene.

Citește mai departe despre Campania unui Constructor si Pactul cu Brașovul.

CE VREA USL

  • construim spitale moderne în fiecare regiune
  • creștem salariul minim pe economie la 1.200 ron
  • TVA va reveni la nivelul de 19%, după patru ani de mandat al guvernului usl
  • reducem treptat CAS-ul datorat de angajator, în următorii patru ani, cu cinci puncte procentuale, pentru stimularea creării de noi locuri de muncă.
  • reducem la jumătate numărul de taxe suplimentare
  • mari proiecte de infrastructură: autostrada Transilvania, autostrada Sud, București, Alexandria – Craiova; autostrada Vest – Est, Tg.Mureș – Iași – Ungheni; autostrada București – Brașov
  • extindem SMURD la nivel național, cu contribuția autorităților locale.
  • compensăm medicamentele în mod real cu 90% pentru pensionarii cu pensii sub 1.000 de lei.
  • realizăm 50 de mii de noi locuri în grădinițe și creșe până în anul 2016
  • refacem sistemul de irigații și îndiguiri cu fonduri europene și/sau prin parteneriate public-private
  • reducem TVA la producătorii agricoli de la 24% la 9%, ajutându-i în acest fel și pe producători și pe cumpărători
  • modernizăm infrastructura de utilități: canalizare – de la 62% în prezent, la 90%, până în 2016; electrificare – de la 83%, în prezent, la 100% în 2014.
  • înființăm centre de colectare, sortare și depozitare a produselor agricole, finanțate prin pndr și ajutoare de stat.
  • susținem mediul de afaceri, inițiativa antreprenorială și imm-urile: obținând performanță economică prin competitivitate
  • susținem industrializarea privată și dezvoltarea durabilă.
  • subvenționăm accesul la Internet pentru unitățile din zonele rurale.

Share
reviews